„Logica lirica a Martei Petreu sta pe un strat de senzualitate, elogiul creierului se aliaza cu nostalgia carnii. Sub aparenta claritate intelectuala a versului, pulseaza viscerele.”
„Poezia Martei Petreu triumfa intr-una din cele mai radicale expresii lirice ale artei postbelice.” „Marta Petreu se adreseaza Autoritatii Supreme direct, fara intermediari, in maniera Vechiului Testament, dar nu ca supusa, ci razvratita, renegata, respinsa. Ea este uneori o Eva expulzata, dar princiara totusi, iar jungla care i-a fost data ca imparatie terestra este singura pe care si-o revendica drept patrie plina de primej-diile privilegiate ale cunoasterii. Kafka numea aceasta constientizare… nastere. Adevarul nasterii de sine transcende suferinta. Marca adevaratei poezii, a adevaratilor poeti.”
„Intr-o lumina rea, a «soarelui negru», se infrunta o constiinta in-somniaca, devorata de nimicnicie, cu Tatal devorator. Discursul abstrus al poetei atinge pragul cel mai inalt, intilnindu-se cu negatia-afirmatie din Ascetica lui Kazantzakis si, nu in ultima instanta, continuind «rafuiala» din Psalmii arghezieni. Sub zgo-motul si furia discursiva a poemelor banuim insa apele freatice ale celei mai fierbinti dragoste...”
„Logica lirica a Martei Petreu sta pe un strat de senzualitate, elogiul creierului se aliaza cu nostalgia carnii. Sub aparenta claritate intelectuala a versului, pulseaza viscerele.”
„Poezia Martei Petreu triumfa intr-una din cele mai radicale expresii lirice ale artei postbelice.” „Marta Petreu se adreseaza Autoritatii Supreme direct, fara intermediari, in maniera Vechiului Testament, dar nu ca supusa, ci razvratita, renegata, respinsa. Ea este uneori o Eva expulzata, dar princiara totusi, iar jungla care i-a fost data ca imparatie terestra este singura pe care si-o revendica drept patrie plina de primej-diile privilegiate ale cunoasterii. Kafka numea aceasta constientizare… nastere. Adevarul nasterii de sine transcende suferinta. Marca adevaratei poezii, a adevaratilor poeti.”
„Intr-o lumina rea, a «soarelui negru», se infrunta o constiinta in-somniaca, devorata de nimicnicie, cu Tatal devorator. Discursul abstrus al poetei atinge pragul cel mai inalt, intilnindu-se cu negatia-afirmatie din Ascetica lui Kazantzakis si, nu in ultima instanta, continuind «rafuiala» din Psalmii arghezieni. Sub zgo-motul si furia discursiva a poemelor banuim insa apele freatice ale celei mai fierbinti dragoste...”