Ca și cartea anterioară a lui Felix Nicolau, anume Anticamerele, Estetica inumană este un amplu exercițiu de deconstrucție, preferând cu sistemă marginalul, secundarul, virtualul, emergentul ș.cl. în locul a tot ceea ce este deja established sau mainstream. Cu atâta sistemă, încât Nicolau ajunge să scrie despre ceea ce restul criticii ignoră – nu doar despre manifestele literaturii recente, de pildă , ci chiar despre copertele cărților, trasând o istorie ludic-serioasă a graficii de carte de după ’90. Esențial e însă cum face aceasta: fără nimic din încrâncenarea anticanonicului de profesie care face critică literară cu barosul, ci cu totul relaxat și debutonat, plin de vervă și de facondă. Scrisul lui Nicolau n-are nimic din gomoșenia sfătoasă și normativă a criticului generic; fraza lui critică exultă neîncetat de plăcerea pură de a scrie, atât de atipică aceluiași critic generic . Dacă, prin cine știe ce accident dezirabil și improbabil, toți criticii români ar începe să scrie brusc în maniera lui Felix Nicolau, e aproape sigur că animadversitatea scriitorilor față de critici ar înceta de îndată.
Ca și cartea anterioară a lui Felix Nicolau, anume Anticamerele, Estetica inumană este un amplu exercițiu de deconstrucție, preferând cu sistemă marginalul, secundarul, virtualul, emergentul ș.cl. în locul a tot ceea ce este deja established sau mainstream. Cu atâta sistemă, încât Nicolau ajunge să scrie despre ceea ce restul criticii ignoră – nu doar despre manifestele literaturii recente, de pildă , ci chiar despre copertele cărților, trasând o istorie ludic-serioasă a graficii de carte de după ’90. Esențial e însă cum face aceasta: fără nimic din încrâncenarea anticanonicului de profesie care face critică literară cu barosul, ci cu totul relaxat și debutonat, plin de vervă și de facondă. Scrisul lui Nicolau n-are nimic din gomoșenia sfătoasă și normativă a criticului generic; fraza lui critică exultă neîncetat de plăcerea pură de a scrie, atât de atipică aceluiași critic generic . Dacă, prin cine știe ce accident dezirabil și improbabil, toți criticii români ar începe să scrie brusc în maniera lui Felix Nicolau, e aproape sigur că animadversitatea scriitorilor față de critici ar înceta de îndată.