Prozele, scrise cu aplombul care nu ocoleşte sonorităţile argotice, au finaluri şocante, fie în cheie comică, efect al jocului ironic, fie în registrul atroce tragic.
Dodo Niţă apelează la un întreg patrimoniu de fantasme obsesive , vise, situaţii recurente proprii rememorării copilăriei , unde recuperarea fondului ancestral-folcloric atinge notabile intensităţi lirice.
Fără să răstoarne raporturile între realitate şi ficţiune, proza lui Dodo Niţă, onestă şi pregnantă, garanţie a unei lecturi agreabile, se încăpăţânează să conserve o anume ingenuitate a actului literar.
Prozele, scrise cu aplombul care nu ocoleşte sonorităţile argotice, au finaluri şocante, fie în cheie comică, efect al jocului ironic, fie în registrul atroce tragic.
Dodo Niţă apelează la un întreg patrimoniu de fantasme obsesive , vise, situaţii recurente proprii rememorării copilăriei , unde recuperarea fondului ancestral-folcloric atinge notabile intensităţi lirice.
Fără să răstoarne raporturile între realitate şi ficţiune, proza lui Dodo Niţă, onestă şi pregnantă, garanţie a unei lecturi agreabile, se încăpăţânează să conserve o anume ingenuitate a actului literar.