In 1970, anul primei editii a Contradictiei lui Maiorescu, curentul de relativ dezghet in literele romane facuse deja cu putinta aducerea in discutie a numelui lui Titu Maiorescu, blamat sau, in cel mai fericit caz, ignorat in epoca proletcultista. Nicolae Manolescu urmeaza indemnul lui E. Lovinescu „inapoi la Maiorescu!“ pentru a defini personalitatea transistorica a intemeietorului culturii romane moderne intr-un moment in care revizuirea valorilor nu insemna doar un gest estetic, ci revenirea la normalitate. Contradictia lui Maiorescu e contradictia unei culturi la temelia careia sta actul critic: afirmatia inerenta inceputului, pe de-o parte, iar pe de alta, negatia polemica a criticii. Actualitatea eseului lui Nicolae Manolescu tine de urgenta nevoii de spirit critic in orice nou inceput al culturii romane.
In 1970, anul primei editii a Contradictiei lui Maiorescu, curentul de relativ dezghet in literele romane facuse deja cu putinta aducerea in discutie a numelui lui Titu Maiorescu, blamat sau, in cel mai fericit caz, ignorat in epoca proletcultista. Nicolae Manolescu urmeaza indemnul lui E. Lovinescu „inapoi la Maiorescu!“ pentru a defini personalitatea transistorica a intemeietorului culturii romane moderne intr-un moment in care revizuirea valorilor nu insemna doar un gest estetic, ci revenirea la normalitate. Contradictia lui Maiorescu e contradictia unei culturi la temelia careia sta actul critic: afirmatia inerenta inceputului, pe de-o parte, iar pe de alta, negatia polemica a criticii. Actualitatea eseului lui Nicolae Manolescu tine de urgenta nevoii de spirit critic in orice nou inceput al culturii romane.