Volumul de faţă reuneşte pentru prima dată, în ordine cronologică. cele unsprezece volume de poeme şi cele trei de prozopoeme pe care le-a publicat Saşa Pană între anii 1925-1977.
„Fără pretenţii de teoretician şi ambiţia de a-şi converti cu dinadinsul asociaţii la concepţiile lui Breton, Saşa Pană se instituie în propagandistul îndărătnic al acestora. Rivalizând cu Gh. Dinu şi Ilarie Voronca în cultul imaginii pe care, după o definiţie împrumutată, o înţelegea ca „formă magică a principiului identităţii”, el difuzează cu stricteţe recomandaţiile doctrinei: visul şi hazardul obiectiv ca surse unice ale artei, dicteul automat ca metodă de acces la ele, spontaneitatea absolută a actului poetic. Ideile de boltă, expuse în articole directive ori în eseuri se vor încorpora cu o fidelitate foarte relativă într-o serie de poezii şi în prozo-poeme – gen revendicat de autor, meritând o atenţie aparte, de vreme ce, dincolo de infiltraţiile argheziene, prelungeşte destul de original traseul prozei noastre artistice.“
Volumul de faţă reuneşte pentru prima dată, în ordine cronologică. cele unsprezece volume de poeme şi cele trei de prozopoeme pe care le-a publicat Saşa Pană între anii 1925-1977.
„Fără pretenţii de teoretician şi ambiţia de a-şi converti cu dinadinsul asociaţii la concepţiile lui Breton, Saşa Pană se instituie în propagandistul îndărătnic al acestora. Rivalizând cu Gh. Dinu şi Ilarie Voronca în cultul imaginii pe care, după o definiţie împrumutată, o înţelegea ca „formă magică a principiului identităţii”, el difuzează cu stricteţe recomandaţiile doctrinei: visul şi hazardul obiectiv ca surse unice ale artei, dicteul automat ca metodă de acces la ele, spontaneitatea absolută a actului poetic. Ideile de boltă, expuse în articole directive ori în eseuri se vor încorpora cu o fidelitate foarte relativă într-o serie de poezii şi în prozo-poeme – gen revendicat de autor, meritând o atenţie aparte, de vreme ce, dincolo de infiltraţiile argheziene, prelungeşte destul de original traseul prozei noastre artistice.“