Comunicarea

5/5 ( ratings)

Inainte de a trece la descrierea succinta a proiectului critic al autorului de fata, sa amintim ca vizavi de segmentarea societatii contemporane si multiplicarea valorilor, de disolutia legaturilor simbolice si a marilor naratiuni legitimatoare, nu toata lumea adopta tonul alarmist al lui L. Sfez. Dimpotriva, un autor ca Gianni Vattimo vede tocmai in generalizarea comunicarii si erodarea o sansa a unui nou mod de a fi umani. Potrivit acestuia din urma, criza ideii de istorie , datorata in egala masura sfirsitului colonialismului si imperialismului si aparitiei societatii comunicarii, da nastere unei societati postmoderne – pluralista, complexa, chiar haotica – care poarta germenele emanciparii tocmai in oscilare si pluralitate. Sensul emaniciparii consta in eliberarea diferentelor, in efectul global de depeizare, mai mult decit in cel de identificare.Daca Lucien Sfez deplinge sfarimarea consensulului si a fuziunii istoricoafective, Gianni Vattimo saluta explozia rationalitatilor si diferentelor. Daca pentru Lucien Sfez, in societatea comunicarii ceea ce ar duce la o cacofonie si tautologie generalizate, pentru Vattimo ceea ce ar face imposibila ideea unei realitati unice si ar elibera . Fara indoiala, presupozitiile filosofice ale celor doi ii asaza in opozitie, chiar daca scruteaza aceeasi societate mediatica. Totusi, intrun punct ei se intilnesc: acolo unde Sfez ne spune explicit ca nu comunicarea in general este obiectul criticii sale, ci doar comunicarea tautologica, adica partea goala a paharului, iar Vattimo sugereaza ca nu sa referit si la disfunctiile comunicarii , privind insistent doar la partea plina a paharului. De aceea, primul vorbeste de confuzia valorilor, iar al doilea de pluralismul lor. In fond, nici unul nui neaga celuilalt partea lui de adevar, insa fiecare plaseaza sensul dominant in alta parte.