Matei Georgescu este un om cu minte, dar fără să «joace» în specialist. Unica «specialitate» pe care şi-o recunoaşte este cea socratică, potrivit căreia să ştii că nu ştii nimic reprezintă supremul adevăr al unei vieţi cuminţi. Din acest punct de vedere, autorul superbului volum de «dulcezenii» Gândesc, deci nu exist este mai cuminte, recte mai înţelept decît foarte mulţi «edificaţi» ai neroadei noastre epoci anti-culturale. Mari heideggerologi, angelologi, recentologi sau freudologi ş.a.m.d. au multe a învăţa de la cuminţenia rostuită, reflectată şi moralizată de care dă dovadă, cumpănit, Matei Georgescu. Hârşit prin viaţă, deştept, analitic, natural, introspectiv, de o profunzime care-l face suspect, masochist, căci nu se bate cu pumnul în piept cât de sapienţial este dînsul, autorul face figură anonimă printre sociopaţii şi istericii, printre impostorii şi demonstrativii acestor zile delirante pe care, vrem-nu vrem, suntem condamnaţi să le trăim în România Căpitanului Hook.
Nu mă aştept ca zicerile sale să zguduie inerţia tălâmbă şi blocul de clişee ce dau măsura culturii noastre actuale, dar sper, pe de altă parte, ca măcar cititorii tineri să frecventeze cu juisanţă rândurile cuminţi, pline de savuroasă mintoşenie psihanalitică, pe care Matei Georgescu le pune în pagină cu graţie şi inspiraţie. Psihoterapeut discret, buddhist asumat, acesta stăpîneşte arta de a împăca Vestul şi Estul într-o disciplină lăuntrică dificilă dar salutară – pentru inşii care au destul spirit să-i calce pe urme. Dar nu e deloc uşoară o asemenea însoţire cu un maestru ce-şi declină cu modestie condiţia. Urmele sale sunt invizibile, aidoma spuselor lui Gautama, sau înşelătoare, precum panseurile ultimului Lacan. Aşa că se vor deda la «dulcezenii» doar iniţiaţii. Vă doresc să puteţi intra în strâmtul lor cerc!” - Valentin Protopopescu
Hăţişul de gânduri creat de marea dependenţă faţă de cele materiale ne împiedică să facem călătoria interioară. O cărţulie precum această adunare de vorbuliţe ne poate ajuta, dacă vrem, să obţinem nişte pauze de gândire analitică menite să ne ofere răgazul de a ne găsi pe noi înşine înăuntrul nostru. încercaţi un exerciţiu simplu: cel de a fi şi context şi conţinut în raport cu această carte. Dacă o priviţi ca pe un context frumos, veţi fi conţinuţi de cuvinte, de grafică, de copertă, de aşezarea în pagină, veţi putea simţi că sunteţi parte din această carte. Dacă veţi fi contextul inimii şi minţii deschise veţi putea conţine la rându-vă această carte şi-o veţi putea împărtăşi mediului înconjurător prin faptele voastre. Făcând acest exerciţiu, această carte vă va ajuta să aflaţi mai uşor miracolul interior ca astfel să puteţi înfăptui micile miracole ce înnobilează exteriorul. Călătorie plăcută pe traseul oferit de Matei Georgescu înspre MIRACULOSUL NIMIC! - Ioan Gyuri Pascu
Language
Romanian
Pages
106
Format
Paperback
Publisher
editura Cartea Daath
Release
May 14, 2022
ISBN 13
9789738858183
Gândesc, deci nu exist - 101 dulcezenii de acrit mintea