Volumul Cateheză și Catehumenat are drept subiect dezvoltarea practicii catehetice începând cu timpurile apostolice, abordând în detaliu secolul de aur al literaturii patristice și continuând până în Evul Mediu Timpuriu, perioadă în care catehumenatul adulților, în ansamblul său, a încetat, practic, să mai existe. Totodată, studiul de față are ca scop urmărirea dezvoltării pozitive a învățăturii de credință potrivit catehezelor primare și nu conform literaturii polemice.
Prof. Paul Gavrilyuk a absolvit cum laude Institutul de Fizică și Tehnologie din Moscova și a făcut studii de masterat și doctorat în patristică la Southern Methodist University, Dallas, Texas. Începând cu anul 2014 este profesor titular al Catedrei de teologie și filosofie Aquinas în cadrul Departamentului de Teologie, Universitatea „St. Thomas”, din St. Paul, Minnesota. Este specializat în teologie patristică greacă și gândirea religioasă rusă modernă.
Language
Romanian
Pages
376
Format
Paperback
Release
January 01, 2018
ISBN 13
9786066666619
Cateheză și catehumenat în primele veacuri ale Bisericii