Principia rhetorica: teoria generală a argumentării

0/5 ( ratings)

În această lucrare, M. Meyer sugerează că logosul, patosul şi etosul pot fi unificate prin interogativitatea ce le caracterizează; acesta abordează argumentarea – şi întreaga retorică – din perspectiva interogativităţii. Filosofia lui Meyer are la bază recunoaşterea că fiecare afirmaţie este un răspuns la o întrebare ce derivă dintr-o anumită problemă. Acolo unde există întrebări, există dezbatere, iar modul cum dezbatem este o problematică de retorică, ce implică etosul, logosul şi patosul. Lucrarea este o încercare de renovare a domeniului retoricii:
„În urmă cu exact cincizeci de ani, în 1958, apăreau două lucrări care aveau să revoluţioneze retorica: Tratat de argumentare de Chaïm Perelman şi Lucie Olbrechts-Tyteca şi Utilizările argumentării de Stephen Toulmin, ambele scrise ca reacţie la logicismul strict care domina în acel moment descrierea raţionalităţii, calchiată pe ştiinţele naturii. De atunci, retorica şi sora ei mai mică – sau mai mare, după dorinţă – argumentarea, nu au încetat să crească în importanţă, până la a deveni o nouă paradigmă pentru ştiinţele umane, substituindu-se puţin câte puţin lingvisticii, care dăduse strălucire structuralismului. Astăzi, retorica e pretutindeni. Ea a câştigat inima societăţii noastre mediatice, până la viaţa privată în care trebuie să placi şi să seduci.“